În timp ce majoritatea creştinilor sărbătoreşte Boboteaza, ortodocşii de rit vechi se pregătesc pentru Crăciun. Pregătirile de praznicul Naşterii Domnului încep din timp, astfel încât, în prima zi de Crăciun, pe 7 ianuarie toată lumea să se ospăteze şi să se bucure de sărbătoare.

sursa:parohiavsosii.3x.ro/Pregătirile la ortodocşii de rit vechi încep cu patru zile inainte, iar felul principal pe masa de Crăciun este gâsca umplută cu mere.
Rezervările pentru pensiuni şi hoteluri s-au făcut de anul trecut. Preţurile la cazare sunt mai mici în această perioadă.

Mulţi cetăţeni moldoveni vin la noi pentru a petrece Crăciunul şi Anul Nou pe rit vechi. Cele mai căutate staţiuni sunt cele de pe Valea Prahovei şi bineînţeles Poiana Braşov. Spre exemplu în Poiana Braşov, într-un hotel de patru stele, o săptămână de cazare cu demipensiune ajunge la 280 Euro/persoană. Turiştii au acces gratuit la sală, piscină şi saună.

Pentru trei nopţi de cazare într-un hotel de trei stele, în Braşov cu mic dejun inclus, în această perioadă se poate plăti 430 de lei.
Cele mai căutate restaurante din Poiana Braşov sunt cele în care se servesc preparate româneşti, precum "Stâna Turistică", "Coliba Haiducilor" sau "Şura Dacilor", unde sunt grupuri care vin aici de ani de zile.

Nici proprietarii de hoteluri şi pensiuni din Bucovina nu se pot plânge de lipsa turiştilor în această perioadă. Gazdele nici nu au terminat bine pregătirile pentru sărbătorile de iarnă care abia s-au terminat că s-au apucat de prepararea bucatelor pentru Crăciunul si Anul Nou pe rit vechi.
O altă zonă spre care se îndreaptă atenţia turiştilor este Maramureşul. Pentru o noapte de cazare într-o pensiune, turiştii pot plăti între 60 şi 100 de lei de persoană. În preţ este inclus şi micul dejun. Cei care vor să aibă asigurată şi masa de Crăciun şi de Anul Nou trebuie să plătească în plus.

 

Creştinii ortodocşi de rit vechi respectă tradiţiile şi obiceiurile celor de stil nou, cu deosebirea că sărbătorile de iarnă sunt decalate cu 13 zile din cauza refuzului lor de a trece la calendarul gregorian.

În România trăiesc peste un milion de adepţi ai bisericii ortodoxe de stil vechi, îndeosebi ruşi lipoveni, armeni şi sârbi, care îşi ţin credinţa în circa 130 de biserici, schituri şi mănăstiri pe rit vechi.

 
 

6 January 2010