În jurul subiectului privind vânzarea apartamentelor executate silit există un întreg arsenal de zvonuri de ilegalitate. Sigur e că, pe de o parte, există mulţi cumpărători oneşti care achiziţionează în continuare. Pe de altă parte, aceste zvonuri servesc celor care descurajează participarea la aceste licitaţii, fiind direct interesaţi de astfel de achiziţii.
Modalitatea prin care se scot la vânzare apartamente în urma procedurii de executare silită
permite datornicului să stingă debitul până în momentul licitaţiei sau să se înţeleagă cu creditorul.
De cealaltă parte, cel interesat să cumpere se vede uneori pus în situaţia de a se prezenta la licitaţia anunţată pentru a afla că respectiva vânzare se amână sau că nu mai are loc, pentru că părţile s-au înţeles.
Aceste lucruri nu se întâmplă frecvent, dar asta nu-i împiedică pe criticii unor astfel de licitaţii să generalizeze. Mai mult decât atât, în loc să fie evidenţiate deficienţele legii, de cele mai multe ori sunt „puşi la zid" executorii, despre care se spune că ar vinde apartamentele pe sub mână obţinând, la rândul lor, o parte de profit. Cât de mult se bazează aceste zvonuri pe realitate e greu de dovedit. Cert e că numărul cumpărătorilor scade, din lipsă de bani. Speculatorii - cei care cumpărau cel mai des astfel de apartamente în vederea revânzării - au dispărut şi ei, pentru că preţurile sunt pe o pantă descrescătoare şi nu au o perspectivă pozitivă a revânzării.
Achiziţionarea cere timp
Cele mai ieftine apartamente de pe piaţă pot fi cumpărate participând la licitaţiile organizate de executorii bancari sau judecătoreşti. Cu
toate acestea, nu toate locuinţele executate silit au preţuri mult mai mici decât cele de pe piaţa liberă. Există şi apartamente de acest gen evaluate în februarie care se vând acum, fiind
astfel mai scumpe decât pe piaţa normală. Totuşi, trebuie spus că cele mai ieftine apartamente pot fi achiziţionate de la executori.
Lipsă de vizibilitate
În cazul afişării acestor anunţuri de vânzare a apartamentelor de către executori nu se respectă legea. Anunţurile sunt rupte frecvent, iar la unele primării angajaţii responsabili cu
afişajul nici nu se obosesc să le posteze. „Noi nu afişăm aşa ceva", a declarat o angajată de la Primăria Sectorului 5.
Chiar dacă legea prevede expres afişarea ofertelor, nici la judecătorii nu există asemenea date decât sporadic. Şi, oricum, nu la toate judecătoriile. „Noi cerem şi ni se face un act procedural de afişare, un proces-verbal în acest sens.
Mai mult nu putem face pentru că nu ţine de noi, ci de cei responsabili cu aşa ceva", a precizat Viorel Ichim, executor judecătoresc din Buftea.
„Dacă un creditor vrea ca publicitatea unui astfel de anunţ să fie făcută şi prin Internet sau prin alte mijloace, noi o facem. Le sugerez celor care vor să vândă mai repede să dea
anunţuri şi pe Internet. Nu se prea întâmplă însă acest lucru", a declarat executorul Bucur Giurgea.
.
1 December 2009