Dinescu, boier pe mosia altora

Evenimentul Zilei - 14.04.2006
 

Mircea Dinescu a devenit mosier, pe o proprietate revendicata, cu ajutorul Academiei Romane si al Agentiei Domeniilor Statului.

Aceastea au instrainat un bun aflat in litigiu.

Cu avantajul reputatiei, Mircea Dinescu a devenit, peste noapte, mosier pe proprietatile altora. Renumit ca poet, revolutionar si publicist, acesta si-a dovedit talentul si ca afacerist. Proprietati luate cu japca de comunistii din Dolj au ajuns acum in stapanirea sa directa, institutiile statului semnandu-i titlul de "boier" pe zeci de hectare de vie, mii de metri patrati de teren, un conac si cateva cladiri. Tranzactiile s-au facut desi bunurile se aflau in litigiu, mai precis constituiau esenta unor procese de revendicare.

Actiunile au fost intentate de mostenitorii adevaratului mosier, care nu vor ca statul se se scotoceasca in buzunare pentru despagubiri financiare, ci solicita retrocedarea in natura. Daca se va ajunge totusi la compensatii financiare, statul ar trebui sa plateasca aproximativ jumatate de milion de euro numai pentru 20 de hectare de vie nobila, al carei pret minim este de 25.000 de euro pentru un hectar.

Vanzare la pachet

In doar doi ani, Mircea Dinescu a facut doua afaceri importante pentru a scoate pe piata "Vinul Mosierului" din podgoria Galicea Mare, Dolj. In 2002, poetul a incheiat un contract de arenda cu Academia Romana, prin care a primit, pentru 12 ani, dreptul de folosinta a 50 de hectare de vie in localitatea mentionata.

Doi ani mai tarziu, Dinescu a cumparat de la Agentia Domeniilor Statului (ADS) pachetul majoritar de actiuni ale fostului IAS Giubega, actuala SC Agroindustriala Giubega. Pentru 2,7 miliarde de lei, noul proprietar s-a ales cu un conac-crama, vechi de un secol, alte trei cladiri si peste 2.000 de metri patrati de curte. Tranzactia a fost facuta intre societatea poetului, M.D. Agricola, si ADS. Coincidenta, cele 50 de hectare de vie arendate de la Academie se afla chiar peste drum de conac.

In afacerile cu Academia Romana si ADS a aparut o singura problema. O parte din proprietatile ajunse pe mana lui Dinescu erau revendicate inainte ca el sa devina mosier de Dolj. In mod legal, institutiile statului nu ar fi trebuit sa incheie niciun fel de afacere cu Dinescu atat timp cat obiectul contractelor se afla in litigiu.

Articol integral in Evenimentul Zilei


Tiberiu Lovin
Evenimentul Zilei
 

14 April 2006