Pentru cine nu a reuşit să vadă până acum minunile din Dubai, iată că vine Dubaiul în România. „Turnul Arabilor", aşa numitul Burj Al Arab, se mută la Mamaia.

Hotelul Burj Al Arab din Dubai se mută la MamaiaEste vorba de o replică a celebrului hotel de 7 stele, care va fi construită pe litoralul românesc. Un fond de investitii din Asia a cumpărat un teren pe malul lacului Siutghiol din Mamaia, pe care intenţionează să construiască un hotel cu opt etaje, copie la o scară mai mică a hotelului Burj Al Arab din Dubai, potrivit firmei Escif Properties, fostul proprietar al terenului.

Proiectul se va numi Boutique Hotel, va avea 8 nivele şi va cuprinde 17 apartamente de lux. Fondul de investiţii a achiziţionat recent, de la Ecsif Properties, proiectul Black Pearl din Mamaia, pentru suma de 550.000 de euro, achiziţionând astfel terenul cu pricina, proiectul construcţiei şi certificatul de urbanism.

"În pofida crizei financiare, luxul rămâne o investiţie sigură şi atractivă în România, iar terenurile în centrul Staţiunii Mamaia sunt bine cotate şi vânate de investitori imobiliari"
, a declarat Dan Hizanu - real estate managing partner în cadrul Ecsif Properties.

Competiţia anuală de Formula 1 pe apă, Class One Romanian Grand Prix, este unul dintre factorii care au atras această achiziţie, prin participarea a numeroşi oameni de afaceri bogaţi în zona staţiunii Mamaia. Construcţia Boutique Hotel va începe anul viitor.

Proiectul se va situa în apropierea hotelurilor Rex şi Scandinavia şi va revoluţiona tot ce cunoaştem din punct de vedere architectonic în zonă.

21 May 2009