0-258-36059096.jpgMinistrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a dispus constituirea unei comisii de verificare a tuturor vânzărilor de locuinţe efectuate de MAI. Angajatii ministerului isi pot cumpara locuintele de serviciu, începând de la data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004, anunta un comunicat al ministerului.

Comisia este alcătuită din reprezentanţi ai următoarelor structuri ale ministerului: Direcţia Generală Juridică, Direcţia Generală Financiară, Direcţia Generală Management Resurse Umane, Direcţia Generală Audit Intern, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Direcţia Generală Anticorupţie. De asemenea, din comisie face parte şi un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Comisia este condusă de secretarul general adjunct al M.A.I., chestorul Nicolae Dinculescu, iar din componenţa acesteia nu face parte nicio persoană care să fi beneficiat de dreptul de a-şi achiziţiona locuinţa de serviciu sau care să fi fost implicată în analiza şi aprobarea solicitărilor de cumpărare.

Mandatul comisiei este cel de a verifica toate documentaţiile de vânzare-cumpărare pentru locuinţele aflate administrarea de M.A.I. şi a declaraţiilor de avere ale cumpărătorilor.

La nivelul inspectoratelor generale (Poliţia, Poliţia de Frontieră, Jandarmeria, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă) şi a celorlalte structuri din subordinea M.A.I. se vor constitui subcomisii cu acelaşi obiectiv, care vor transmite comisiei centrale rezultatele verificărilor efectuate.

În total, în perioada 2004 – 2007, Ministerul Administraţiei şi Internelor a vândut către angajaţii titulari ai unor contracte de închiriere un număr total de 1.603 locuinţe de serviciu.

Sursa: Comunicat MAI

Sursa

13 March 2007