C:\WINDOWS\Desktop\RUN-B.I\w37\info_run_ziual_2708.html

 

ghid1.gif (733 bytes) infotitlu.gif (651 bytes)
  
Obligatiile administratorului

JURNALUL NATIONAL -   09.03.2004

              In HG 400/2003 sunt prevazute obligatiile administratorului unei asociatii de proprietari. Iata cateva dintre punctele importante pentru buna functionare a unei asociatii.

              Regulile meseriei de administrator de imobil sunt: efectuarea formalitatilor in angajarea contractelor cu furnizorii de servicii si urmarirea realizarii acestora, raspunderea fata de functionalitatea si integritatea elementelor proprietatii comune, de mijloacele materiale ale asociatiei de proprietari, instiintarea comitetului executiv al Asociatiei si luarea masurilor necesare pentru efectuarea la timp a lucrarilor de intretinere si reparatii.

              Analizarea documentelor

             Administratorii de bloc trebuie sa verifice cu atentie contractele de inchiriere intre Asociatia de Proprietari si persoanele care folosesc spatii ori elemente din proprietatea comuna.
Proprietatile individuale trebuie de asemenea inspectate in vederea inlaturarii defectiunilor aparute la instalatiile de folosinta comuna si a eliminarii pierderilor care determina cresterea nejustificata a cheltuielilor de intretinere.

             Administratorul are si indatorirea de a citi, lunar sau periodic, indexul contoarelor individuale apartinand proprietarilor. Acesta trebuie inscris sau verificat ulterior in fisa de apartament. In plus, intretinatorul de imobile are obligatia sa aduca la cunostinta tuturor proprietarilor modul de stabilire a cheltuielilor curente pentru functionarea si intretinerea cladirii, precum si a cheltuielilor care decurg din alte plati efectuate, inclusiv cele pentru reparatia capitala.

             O noua serie de cursuri

            Daca doriti sa deveniti administrator va puteti inscrie la o noua serie de cursuri care a inceput din 23 februarie. Acestea sunt organizate de Primaria Sectorului 6, in colaborare cu Fundatia Actiunea Civica si Centrul National de Formare Continua pentru Administratia Publica Locala.

             Listele de plata

            Tot administratorul imobilului este cel care intocmeste listele lunare de plati - cel mai important pas pe care acesta trebuie sa il parcurga. In aceste liste intra si persoanele care locuiesc temporar sau presteaza activitati gospodaresti, care depasesc limita minima de sedere in bloc prevazuta de hotararea adunarii generale a Asociatiei de Proprietari. Proprietarii au obligatia sa anunte, prin cerere, numarul persoanelor care locuiesc temporar sau care presteaza activitati gospodaresti. Acestea pot fi constatate de catre intretinatorul imobilului si vizual sau la sesizarea altor persoane.

 

9 March 2004