Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a transmis o scrisoare Ministerului de Finanţe în care cere majorarea plafonului de garantare la 100.000 de euro pentru locuinţele noi în cadrul programului Prima Casă.

sursa: www.news20.ro/De asemenea, oamenii de afaceri din AOAR propun acordarea de vouchere pentru persoanele care închiriază locuinţe noi, pentru a stimula apariţia de noi ansambluri rezidenţiale.

"În urma discuţiilor pe care le-am avut cu oamenii de afaceri, am transmis o scrisoare MFP în care solicităm guvernului creşterea plafonului de garantare pentru Prima Casă la 100.000 de euro pentru sprijinirea construcţiilor de locuinţe în 2010 şi suportarea de către stat a unei părţi din rata plătită de cumpărător", a declarat pentru NewsIn, secretarul general al AOAR, Cristian Pârvan.

"Totodată, am cerut introducerea de vouchere, respectiv subvenţionarea unui anumit procent din chirie, pentru cei care aleg să stea în chirie în casele nou-construite. Această măsură ar asigura o mai bună mobilitate a forţei de muncă din România, pentru că nu este normal ca angajaţii să lucreze toată viaţa într-un singur oraş", a completat el.

O altă propunere a mediului de afaceri vizează acordarea gratuită de terenuri de către primării pentru complexurile rezidenţiale ridicate în acest an.

"Construcţia casei ar urma să fie suportată de către dezvoltator, iar dobânda plătită de cumpărător ar putea fi suportată de către stat, într-o combinaţie de tip ANL. Se pune problema realizării unui parteneriat public-privat, în care să fie parte şi primăriile, ce urmează a pune la dispoziţie terenul şi utilităţile pentru ansamblurile rezidenţiale construite prin acest program.

În acest mod, casele vor fi mult mai ieftine şi vor putea fi cumpărate mai uşor de către cei interesaţi", a explicat Cristian Pârvan.
Reprezentanţii AOAR avertizează Guvernul că sectorul construcţiilor se va contracta şi în 2010 dacă se va continua cu "măsurile populiste" din 2009.

"Programul Prima Casă a avut un impact strict electoral în 2009, nu a avut niciun impact în sensul creşterii economiei, ci doar eventual în domeniul tranzacţiilor imobiliare. Dacă se va continua cu stimularea vânzării construcţiilor vechi, vom asista la o contracţie a sectorului construcţiilor şi în 2010", a mai afirmat Cristian Pârvan.

19 January 2010