Platforma industriala Timpuri Noi, situata la circa 1 km de Piata Unirii, din zona centrala a Capitalei, va fi scoasa din nou la vanzare de catre actionari, tranzactie care ar putea reprezenta afacerea anului pe piata terenurilor din Bucuresti.

sursa: towerspotting.blogspot.comIn piata sunt vehiculate informatii despre posibila vanzare a platformei inca din perioada boom-ului imobiliar, cand era estimat un pret de circa 100 mil. euro (2.500 de euro/mp), dar pana in prezent proprietarii nu au ajuns la nicio intelegere.

Saptamana viitoare actionarii vor avea pe ordinea de zi "mandatarea consiliului de administratie al SC Timpuri Noi SA Bucuresti sa vanda imobilul situat in Splaiul Unirii nr. 165, sector 3, Bucuresti (intregul imobil sau loturi din imobil), proprietatea SC Timpuri Noi SA Bucuresti, la pretul pietei din momentul vanzarii (dar nu mai mic decat necesarul rambursarii creditelor existente la data de 31.12.2009 si relocarii SC Timpuri Noi SA)".

Surse din piata afirma ca administratorii producatorului de echipamente energetice negociaza de peste un an vanzarea unei parcele din lotul de aproximativ 5,4 hectare catre o firma care intentioneaza sa dezvolte o cladire cu un regim de inaltime ridicat. "Pretul terenurilor in zona Timpuri Noi au ajuns in acest moment la 800 -1.000 euro/mp", apreciaza reprezentantii firmei de consultanta Colliers International.


 

Sursa

10 February 2010