Nu vă înghesuiţi la sediile băncilor pentru că reluarea programului Prima Casă mai întârzie.

După publicarea în Monitorul Oficial a ordinului comun al miniştrilor de finanţe şi pentru IMM-uri, băncile au nevoie de timp pentru a semna noile documente.

Reluarea programului Este vorba atât despre cele 13 bănci care intraseră deja în program cât şi de cele şase care au aşteptat clarificările legislative.

Potrivit modificărilor aduse legislaţiei, băncile vor încheia cu clienţii o ipotecă legala în locul celei convenţionale şi vor putea credita şi cumpărarea locuinţelor în ansamblurile rezidenţiale noi construite prin credit.

Sursa

3 August 2009