0-862-2270126750clipboard12.jpgDelta Dunării nu a fost ocolită nici ea de creşterea preţurilor. Chiar dacă în zonă există probleme stringente din punct de vedere al utilităţilor, preţurile terenurilor au avansat puternic, în ultimii ani, de la doar câţiva euro metrul pătrat, în 2003, la 100 de euro, în prezent.

„După Pipera şi Valea Prahovei, unde piaţa este suprasaturată, Delta Dunării înregistrează deja salturi importante pe piaţa terenurilor. În timp ce în anul 2003 un hectar de teren în Delta Dunării sau la Gurile Dunării costa în medie 2-4 euro/mp, în 2004, acelaşi teren era comercializat cu 10-12 euro/mp", precizează agenţia imobiliară Perfect Casa.

Preţuri între 15 euro şi 100 de euro pe metrul pătrat

100 de euro este preţul pe metru pătrat la care se vând cele mai valoroase parcele din Delta Dunării

Compania imobiliară a realizat o cercetare de piaţă, în urma căreia au fost identificate cele mai bune zone din Deltă, atât din punct de vedere al poziţionării geografice, cât şi al preţurilor practicate. "Piaţa a început să se dezgheţe abia în 2005.

Dacă atunci printre preferate era satul Crişan (n.r. - unde accesul se face numai pe apă), acum acolo nu se mai fac tranzactii, pentru că preţurile s-au dublat. Cele mai scumpe parcele sunt de 90-100 de euro/metrul pătrat", spune Jeni Dragomir, preşedinte Perfect Casa.

Potrivit studiului realizat de agenţie, preţuri mai mici, de respectiv de 35-40 de euro metrul pătrat, au terenurile situate în Mahmudia, Bălteni şi Nufărul. „O problemă ar fi faptul că, de cele mai multe ori, se vând suprafeţe mari de teren, de 2.000-3.000 de mp, iar proprietarii se lasă convinşi destul de greu să-şi fragmenteze loturile", mai spune sursa citată. O altă zonă spre care se îndreaptă investitorii este Dumbrăvăţul de Jos şi Uzlina, unde preţurile sunt de 40, respectiv, 30 de euro/mp.

Fondurile europene ar putea ridica piaţa

Cele mai ieftine terenuri, respectiv 10-15 euro/mp sunt în localităţile cu electricitate, ieşire la apă şi situate la 5-10 minute distanţă de mal. Re­prezentanţii agenţiei atrag însă atenţia că „pentru un teren unde nu se poate ajunge cu maşina trebuie să se ia în considerare şi costurile de construcţie, care se vor dovedi mari, pentru că materialele trebuie transportate cu barca".

Achiziţionarea unui teren în acele zone poate aduce însă câştiguri substanţiale. „Cei care se informează cu privire la planurile de dezvoltare ulterioară pot face o afacere foarte bună. Odată cu aderarea la UE, România beneficiază de o sumă mare de bani pentru reabilitare rurală, care presupune şi implementarea utilităţilor. Dacă terenul va fi inclus în plan, valoarea i-ar putea creşte de trei-patru ori", anticipează reprezentanţii firmei imobiliare.Parcelele situate între canalele Deltei, unde nu se poate ajunge cu maşină, sunt cele mai ieftine.

La ce trebuie să fii atent, când cumperi un teren în Delta Dunării

„Pentru a fi sigur că pe terenul ales poate fi ridicat un imobil, cumpărătorul ar trebui să verifice la primăria locală planul urbanistic general sau zonal, dacă există. Dacă nu, se poate solicita autorităţilor întocmirea lui", spune preşedintele companiei imobiliare.

Potrivit acesteia, autorităţile ar trebui, în mod normal, să pună la punct un plan urbanistic general, care să fie actualizat o dată la cinci ani. Pentru siguranţă, spune însă sursa citată, o variantă ar fi achiziţionarea unui teren ce conţine deja o casă mai veche. „Astfel de oferte sunt destul de des întâlnite. Cele mai căutate zone sunt cele care ar putea deveni baze turistice, cu investiţii minime. Preţurile terenurilor în aceste zone au crescut deja cu circa 5-10 euro pentru un metru pătrat", conchide Jeni Dragomir.

Sursa

26 September 2007